Ce face hip-ul să hop-ăie.

I-am promis omului meu PTM o poveste mai amplă despre modul în care oamenii ascultători de rap se raportează la ce se-ntâmplă în scena asta, așa că here goes. Înjurăturile le primesc la final. Sau în comentarii. Sau pe pagina oficială Stop Cadru.

Sunt trei variabile mari, din punctul meu de vedere, care influențează modul în care cineva gândește o piesă de rap, presupunând, natural, că o gândește. Că o trece prin filtrul propriei rațiuni.

Prima e dimensiunea socială sau subculturală a muzicii. Hip-hopul ăsta (aplicabil pentru toate cele 4 elemente, just, dar aici discut numai partea de MC-ing, fiindcă doar pe aia o știu bine) e o subcultură. Prin 1950, un sociolog numit David Riesman făcea distincția între majoritate, „care acceptă pasiv stiluri și sensuri oferite comercial”, și subcultura „care caută activ un stil de minoritate […] și îl interpretează conform unor valori subversive”. Care va să zică, oamenii ăștia care cică fac parte din așa-zisa „mișcare rap” trebuie să caute activ să schimbe lumea din jurul lor, să fie diferiți. Că aia înseamnă valori subversive. De aici și eterna dezbatere dintre „underground” și „mainstream”, cel puțin pe un plan ideologic sau, mai bine zis, ideatic. Nu intrăm în chestia asta acum. Ce înseamnă asta pentru tine? Ești tânăr, ai un grup de prieteni, tu asculți muzică, ăia ascultă muzică. Probabil că ascultați și același gen de muzică, sau genuri similare. În mica populație a grupului ăstuia de prieteni apar inevitabil niște tendințe: artistul X e apreciat, artistul Y nu, din varii motive. Dacă aplici structura asta la un grup mare, la un nivel național să zicem, ai un grup de oameni din populația țării, subcultura, care au anumite valori și caută anumite chestii în muzică. Evident, cu variații, dar cursul de statistică e-n altă sală. În subcultura asta vor apărea artiști care vor fi apreciați, ca sumă de preferințe. E ca un fel de însumare a vectorilor asta, mulți oameni din populație ascultă X, „vectorul” lui X o să fie mare, dacă-mi scuzați analogia.

Corect până aici. Problema intervine când apare inevitabil ceea ce eu numesc „efectul Woodstock”. Woodstock a fost un festival rock mare de tot de prin statul New York din `69. Reprezentativ pentru perioada aia și subcultura respectivă? Da. Fenomen determinat de muzică? Da. Jimi Hendrix cântând imnul Statelor Unite, varianta psihedelică? Da.

Au fost 400.000 de oameni, enorm de mult pentru perioada aia. Majoritatea hipioți. Mai există azi hipioți? Nu prea.

Ok, atunci întrebarea e: de ce a murit respectiva subcultură? Și răspunsul stă în diluarea acelor valori care au stat la baza ei, alea din definiție. O subcultură crește, își răspândește mesajul. Asta nu înseamnă că toți oamenii care aderă la ea împărtășesc valorile alea. Vezi transformările prin care a trecut hip-hopul din `79 până azi, de la Furious Five la KRS-One la NWA la Jedi Mind Tricks la momentul actual. Asta s-a-ntâmplat și cu hipioții. Ăia aveau niște idei pe baza cărora acționau. Nu-s neapărat de acord cu ele, dar ele existau. În treaba asta au început să apară și oameni care nu țineau neapărat la ele. Erau acolo pentru muzică, pentru distracție, pentru alte interese nu neapărat rele. Dar nu aderau la valorile alea. Dintre ăștia, unii n-au înțeles nimic și nu a ieșit bine. De-aia n-a fost chiar ca pe roze la Woodstock, au murit doi oameni, dezastru pe urmă, toate alea. Chestia asta, la rândul ei, a fragmentat subcultura. Unii au acceptat și viziuni din exterior, alții s-au radicalizat. (seamănă cu asta cu underground vs. mainstream, nu?)

Ei, hip-hopul a rezistat atât de mult pentru că e foarte versatil ca stil muzical și ca valori. E versatil fiindcă funcționează ideatic și cu KRS-One, și cu NWA, și cu Necro, și cu Wu-Tang Clan. Valorile lui sunt destul de largi cât să-ncapă toți ăștia, cel puțin la nivel conceptual. Dar vine buba, vine beef-ul ăsta interminabil între underground și mainstream. Și în suma aia de vectori nu mai au loc alți artiști. Ăla e prea mainstream, ăla nu e cum cred eu că trebuie să fie rapul, ăla n-a-nțeles valorile din spate, ălalalt e poser. Dintre afirmațiile astea, unele, poate chiar majoritatea, pot fi adevărate. Exemple vă dă PTM pe pagină câte vreți. Riscul e dublu: calcificarea și efectele astea sociale. Calcificarea e ce se întâmplă când nu mai asculți altceva. Da, ok, tu vrei treaba aia reală, underu’ ăla adevărat. Dar poate e mai mult under decât știi tu. Efectele sociale sunt alea de presiune a grupului: ai găsit și tu un artist ca lumea și prietenii tăi sunt anti din start. Nu e bun, nu e ce trebuie conform criteriilor noastre arbitrare și rigide. Și așa crede și toată comunitatea. Timp în care tu vezi că respectivul e foarte bun. Dar niciodată nu o să iasă la lumină pentru că nu strânge forța necesară să facă o impresie asupra scenei, care nu e destul de maleabilă. Ironic, oamenii din underground țin artiștii în underground, da-n underground pe bune, unde n-aude nimeni de ei. Și așa se pierd artiști buni, fiindcă nu au impact.

Soluția? Ascultat cu atenție muzica și schimbarea mentalității. Căutarea și, mai ales, SUSȚINEREA artiștilor. De la nenorocitele alea de butoane de like&share până la downloadul de album și promovarea lui simplă, din vorbă-n-vorbă. Care va să zică, dacă zici că rapul e viața ta, fă-l viața ta.

Ceea ce mă duce la punctul doi: accesibilitatea muzicii (promit că astea 2 vor fi mai scurte). Statistic, internetul și accesul crescut la tehnici de înregistrare e o armă cu două tăișuri pentru muzică. Pe de o parte, sunt bune fiindcă au oferit aproape oricui posibilitatea de a face muzică. Pe de altă parte, sunt rele fiindcă au oferit aproape oricui posibilitatea de a face muzică. Ce vreau să zic cu asta: statistic, pentru un artist care chiar are idei și tehnici bune, sunt 10 făcăleți care (vezi punctul unu) nu au înțeles cam cum stă treaba cu rapul ăsta și au, în lipsa unui cuvânt mai bun, nesimțirea să creadă că-l pot face. De ce nesimțire? Fiindcă neînțelegând de fapt valorile din spate, nu reușesc să se raporteze la ele și nu pot decât să ofere aceleași teme, aceleași idei și aceleași stiluri. V-ați întrebat vreodată de ce majoritatea puștilor care filmează freestyle-uri și le pun pe internet îi imită pe Deliric de pe ITP sau Doc de pe Lucrare de Control? De-asta. Fiindcă oamenii ăștia nu au stat să asculte ca lumea, să studieze ce fac, ce înseamnă totul. Fenomenul ăsta de reciclare a elementelor definitorii pentru artiști care au dobândit un grad de popularitate (exemplu: de ce majoritatea freestyleurilor de pe Leapșa sunt egorap?) demonstrează că artiștii care le reciclează nu caută să creeze, ci caută o rețetă. Asta a mers acolo, voi încerca și eu asta ca să-mi meargă și mie. Drept urmare, calitatea per total a muzicii scade; statistic, ce acum ceva vreme ar fi fost nasol devine standard. Coborâm pasiv ștacheta. Adică ce face mainstreamul. Dar noi suntem underground.

Soluția? Bunul simț, fraților. PTM, poate-o să mă-njuri, dar Doc avea dreptate pe 100 de linii. Bine, dincolo de partea de egorap în care el e cel mai bun. El zicea o chestie ok acolo, pentru care sunt obligat să-i dau dreptate. Nu mai există nivel de referință. Oamenii ascultă 2-3 luni un gen muzical și dintr-o dată se apucă și ei, fără să fi studiat un pic mai serios ce se întâmplă acolo de fapt, fără să aibă habar de unde vin și unde se-ndreaptă, și mai ales, fără să aibă idei, fără să zică ceva real.

Soluția doi? O organizare la nivel personal mai clară asupra modului în care privim muzica. Asculți mult, ca soluția de la punctul unu. Ok, perfect. Dar dai mai departe doar ce-i ok. Dac-asculți mult, trebuie să fii mai selectiv. Altfel te pierzi. Și încet, încet, creștem nivelul din nou. Pregătire, educație, filtrare, redistribuire.

Ceea ce mă duce la ultima variabilă, una incredibil de simplă. De ce unii ascultători nu sunt atinși de piese despre care știm că sunt bune? Pentru că-s proști. Punct. Atât. Fără circumstanțe atenuante, fără determinări secundare. Nu-i duce bila.

Sigur că aici putem vorbi și de modul în care oamenii nu-nțeleg valorile din spate (punctul unu), sau de faptul că nu au bunul simț să se informeze (punctul doi). Dar realitatea e că, statistic, oamenii sunt proști. Și asta ține în spate artiștii care chiar vor să spună ceva, care chiar vor să inoveze. Și-s mulți d-ăștia pe bune. Îi vezi, îs genul de oameni care zic că hip-hopul trebuie să se găsească-n stradă și chiar fac cyphere. Genul de oameni care concep o piesă sau un material înainte să-i dea drumul pe stradă. Genul de oameni pe care tu nu-i asculți.

Consemnează Crypto a.k.a. Baronul Sâmbătă.

Stop Cadru, Beciul Pandorei!

Reclame

Un gând despre “Ce face hip-ul să hop-ăie.

  1. Pingback: De ce e rapul o muzică proastă | dorinlazar.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s